Nostalgia

Stau si ascult melodia care imi acapareaza mintea. Nu am mai auzit-o pana acum, si totusi ma trimite intr-o stare de profunda nostalgie. Ce faceam acum cativa ani pe vremea asta? Citeam fanficuri cu My Chemical Romance, ascultam in disperare, scriam fanficuri.

Stateam pe Quizilla si faceam quizuri, citeam povesti cu adolescenti rebeli. Eram inca un copil. Visam la o astfel de adolescenta. Dar odata cu trecerea anilor s-a risipit si adolescenta la care visam atunci. Mai e jumatate de an si intru in lumea adultilor. Si ce s-a ales de adolescenta mea? Un pumn de vise adunate cu mare precautie care se topesc precum zapada stransa in mainile degerate. Nu mi-am permis sa fiu rebela, mi-am dat seama ca acest lucru ar ingreuna lucrurile atat pentru familia mea cat si pentru mine.

Ma gandesc cu parere de rau la vremurile acelea, cand visam la viata de adolescent autentic,  dar, daca gandesc mai in profunzime, imi dau seama ca sunt mult mai fericita acum decat atunci. Atunci tot ce aveam erau vise, pura imaginatie. Acum simt ca traiesc, simt ca fac ceva pentru a-mi cladi viitorul. Atunci nu stiam ca vreau, totul era  incetosat. Acum stiu si alerg cu bratele intinse, in speranta ca voi prinde macar  frantura din ceea ce imi doresc.

Si totusi, ma mai gandesc uneori la pasiunea pentru My Chemical Romance si la modul in care mi-a influentat evolutia. La pesimismul melodiilor. Mai ascult din cand in cand si incerc sa imi dau seama ce imi spuneau mie acele versuri pe care nici macar nu le intelegeam in intregime. Totul are, insa,  o insemnatate in viata noastra, oricat de insignifiant sau de superficial ar parea.

Aşteptare

„Din ceas în ceas ne maturizăm, ne maturizăm, şi din ceas în ceas putrezim, putrezim…- William Shakespeare”

Timpul este cel mai bun profesor.  De cîte ori nu m-am culcat seara, gândind  „până mâine o să treacă” şi de câte ori n-a fost aşa. De câte ori nu credeai că totul e gata, şi a doua zi totul a fost ok. Sau, dimpotrivă, mâine a fost mai rău. Timpul e relativ. Timpul te ajută sau te sfârşeşte.

Când eşti în floarea vârstei, simţi că timpul trece greu, iar la sfârşitul zilei realizezi că nu ai făcut nimic. Aştepţi lucruri neînsemnate, un serial tv, o întâlnire, iar tot aşteptând parcă îţi trece cheful şi apoi vrei să se termine mai repede ceea ce ai aşteptat toată ziua. Noi pierdem dimineţile dormind şi nopţile stând treji. Avem programul aiurea, mergem împotriva timpului. Suntem ca nişte maşinării dereglate, pe care timpul, oboseala şi responsabilităţile le vor repara.

Aşteptăm viitorul şi trăim în trecut. Prezentul trece pe lângă noi.