Do something that will last

Fusăi în Deltă :>

Am fost, pentru patru zile, în Delta Dunării, în cadrul programului ecologic „Do something that will last” organizat de Veolia Environment.

A fost o experienţă superbă, mai ales pentru că, la început nu cunoşteam pe nimeni, iar apoi nu mai voiam să plec. Au fost patru zile minunate, m-am împiretenit cu o grămadă de oameni, dar cel mai bine m-am înţeles cu cele două colege de cameră (pentru că am stat mai întâi în Tulcea, apoi în Sf. Gheorghe, şi nu am picat cu aceeaşi persoană în cameră) şi cu o fată şi un băiat, amândoi din Slovacia. Am dormit în reprize, culcându-mă în fiecare noapte la 2. Ba chiar am încercat să mă trezesc să văd răsăritul în ultimele dimineţi, doar că şi la 5 şi la 4 şi jumătate, soarele răsărise deja. Aşa că m-am culcat la loc.

Am făcut baie îmbrăcată în mare, m-am plimbat cu vaporul şi cu barca prin Deltă, m-a ars soarele îngrozitor, am mâncat peşte la greu, am ascultat concertul broaştelor, am văzut un cer minunat, am dansat, m-am distrat. Mai merg şi la anul 🙂

By the way, i-am cunoscut şi pe Hienă şi Vierme de la Animal X care au, din 2005,  o organizaţie ecologică, singura care calculează amprenta de carbon în România.

Şi probabil, pentru că nu cunoşteam pe nimeni, de-aia s-a legat totul atât de bine.

 

Somnic

Mda, iar nu scriu povestea. Trec printr-o perioadă în care nu sunt în stare să fac nimic în afară de a dormi. Însă, sper să găsesc ceva până mâine. Între timp, m-am apucat să citesc „Şobolanul” de Andrezj Zaniewski, dap o carte despre şobolani, dar e o lecţie de viaţă, şi e altceva spre deosebire de cărţile cu oameni care se plâng şi suferă.

Un citat definitoriu: „Am învăţat să ucid, am învăţat toată viaţa.”

Şi vă las cu o melodie care mă linişteşte şi mă amuză în acelaşi timp.

În loc de Paşte Fericit

 

Aiureli de azi-nopate. Chiar cred că ar trebui să dorm zuia şi să fac orice altceva nopatea.

E 2 noaptea. Până acum am dormit pe mine. Acum, când lumea se culcă, mă apucă inspiraţia. Voi bate câmpii cu nişte cifre.

1. Regulă. Când mă culc, scaunul trebuie să fie cu spatele la mine şi uşile de la şifonier închise.

2. A trecut juma’ de vacanţă şi încă nu am făcut nici jumătate din lucrurile pe care mi le-am propus.

3. Am chef de petrecere. (Eu? Petrecere? E clar, tre’ să mă culc.)

4. O să mă îngraş.

5. N-am reuşit încă să fac vreo lucrare ca lumea. Poate săptămâna viitoare.

6. Andreea, trebuie să mergem la muzeul cu instrumente de tortură.

7. I want a life.

8. Mi-am luat ochelari de John Lennon.

P.S. A plouat până la urmă, dar nu mi-am luat umbrelă. M-am întors ciuciulete, însă cu lumânarea aprinsă.

Update: E 3 jumate. M-a ţinut un prieten juma’ de oră la telefon şi cu prilejul ăsta mi-am terminat şi cartea. Mulţam’

Cer de Paşte

Cerul e gri;  pomii prea verzi contrastează cu monotonia acestuia. E soare, deşi sunt nori de ploaie. Tocmai a plouat. Stau pe marginea trotuarului, îmbrăcată în culori vii, cu o duzină de lumânări în mână. O aştept pe mama, care tocmai a intrat într-un magazin.

Pe partea cealaltă a trotuarului, su o copertină, stă o femeie. Bea cu nesaţ dintr-o cutie de bere şi îşi aprinde o ţigară proastă. E trecută de vârsta tinereţii, poartă o pereche de blugi cu nişte imprimeuri ce îmi rănesc privirea şi o geacă jerpelită din piele. E blondă, dar rădăcinile brunete ale părului se ivesc destul de evident. Machiată cu un albastru violent, se sprijină de perete şi trage din ţigară. Vinde narcise.

La vreo douăzeci de metri de mine, lângă o cârciumă, se aud manele dintr-o maşină, se pare că se va lăsa cu paranghelie. Păi, cum? Doar vine Paştele.

Iese mama din magazin, plecăm spre casă, trebuie să trag un pui de somn. Sper să nu plouă la noapte, cum ar fi să mergi cu umbrela să iei lumină? Senzaţii tari….româneşti, nu?

First world problems

Voi ceilalţi adolescenţi sigur ştiţi despre ce voi vorbi, şi anume:

Ne doare spatele, de la poziţia în care stăm la calculator.

Ne dor ochii din acelaşi motiv.

Ne este tot timpul somn.

Am avut, avem sau vom avea gastrită.

Avem un program complet aiurea.

Ne doare capul, stomacul, ne e rău, nu avem chef, suntem obosiţi, suntem plictisiţi dar preferăm să nu facem nimic în loc să încercăm să scăpăm de plictiseală.

Iubim, urâm, vrem, nu mai vrem, căutăm, pierdem, câştigăm, trăim.

Ăştia suntem noi, să vedem ce vom fi peste zece ani.

 

Capsula timpului..cu întârziere

O zi din viaţa mea:

Mă trezesc, mereu la 8 şi mă lălăi prin pat până la 9.

Calculator. 9Gag. Scroll, scroll, scroll, posturi de ieri. Mutăm.

Tumblr. Scroll, scroll, reblog, mîţă, scroll chestie drăgălaşă, scroll, yaoi, reblog, mă dor ochii, mutăm.

Blog, statistici, check la cei din blogroll, eventual un post nou.

Manga, 9GAG, muzică, 9GAG, 9GAG, Tumblr, nişte episoade din vreun anime, vremea (probabil), Tumblr, 9GAG.

Ultimele 10 minute: duş, înbrăcat, mîncat, teme, plecat.

Ajung la şcoală pe ultima sută.

Dorm, mai o notă, mai un test, mai o glumă (buna, proastă).

Acasă, reiau ritualul de la început, duş, nişte citit, mai o schiţă, mai TV (mă chinui la Dracula de 2 luni, da’ nu mă lasă Ion şi Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război), somn.

Repeat.

P.S

Marţea şi joia, pe lângă şcoală, fac şi desen.

Lunea, miercurea şi vinerea, mă uit la Torchwood.

Şi blogging în weekend.

Atât.

 

 

Chestii simple

Am obiceiul să mă complic şi să încep să filozofez. Azi nu se va întâmpla asta. Sincer, m-am plctisit de complicatii, aşa că voi fi scurtă şi la obiect.

Mă tot uit în jur şi văd fete care sunt îmbrăcate cu haine multicolore, băieţi cu ugg-uri (no, really, am văzut deja o grămadă) femei trecute de a doua tinereţe, machiate cu albastru strident; aud lucruri de genul ” Tre’ să-mi iau Iphone, că blackberryul meu are deja un an” sau „Mi-am luat bluza aia de la firma nuştiucare şi a fost doar două milioane, îţi vine să crezi?” „De ce n-aş purat tocuri de 15 dacă Lady Gaga poartă?” „De ce să nu fumez, că oricum toţi fumează?”

Şi stau şi mă întreb „De ce nu simplu?” De ce facem totul să fie aşa de complicat când, de fapt, e aşa de simplu? Am ajuns să fiu obosită, extenuată psihic şi cred că e prea devreme. Şi nu sunt singura. Ba chiar la mine încă e o stare ce dă spre indiferenţă (acută, chiar). Cred că am nevoie de somn…

P.S. Poza se cheamă „Lies” şi o găsiţi aici.