Untitled part 2

Ducea o viaţă dublă. Era muncitorul şters de la serviciu, cu costum ponosit. Era ordonat, lucra fără pauză şi lucra orice. Era cel care agaţă câte o femeie prin cluburi ieftine. Avea mereu cearcăne, dar cei de la muncă nici nu bănuiau din ce motiv. Credeau că lucrează şi noaptea. Nu ştiau ce univers se ascundea în mintea lui, un univers care nu îl lăsa niciodată să doarmă.

Era ca şi cum te-ai desprinde uşor de toşi ceilalţi. Până la urmă, nu avea nici un motiv să ducă o viaţă dubă. Dar în lipsa posibilităţilor financiare, avea o imaginaţi bogată. Odată, în copilărie a stat două ore să privească o pisică sdormind, timp în care şi-a notat 375 de moduri în care să infilterze pisica în NASA şi să o trimită în spaţiu.

Acum nu se schimbaseră prea multe. Deşi apartamentul lui avea două camere şi aproape 50 mp, pentru el era un întreg regat. Se simţea ca un rege în acea cutie de chibrituri. Un rege fără coroană. Pereţii erau scrijeliţi cu idei. Patul dădea pe-afară de vise. Nimeni nu văzuse asta până acum. Numai o minte ca a lui ar putea înţelege.

Povestea de joi, vineri

Îmi pare rău pentru întârziere, dar astăzi am ceva special. Mi-am amintit de o poveste scrisă acum vreun an împreună cu Andreea. Probabil mă va trimite direct în focurile iadului pentru că fac asta, dar merită :> Îmi cer scuze anticipat pentru greşelile gramaticale, am scris amândouă destul de pe fugă. Acum întrebarea mea este: e uniform sau se vede că sunt doi autori?

Un caine isi urla in agonie durerea, un glas violent de fetita isi striga mama. Se intuneca si totul se potoleste, devine de o liniste surda, tiuitoare. Mici acorduri iti umplu mintea cu tumultoase valuri de idei.

Camera data pe din doua printr-un paravan subtire, impartita in doua goluri ce nu detineau nimic, golase, doar pentru a masca doua chipuri, ca doua perechi de ochi sa nu se poata privi. In cele doua colturi puse parca simetric doua saltele, lipite de peretele mirosind a vopsea, dormeau doua trupuri, doua minti ce-si purtau sentimente. Lumina difuza de afara se aseza in valuri pe podeaua luciasoasa, dansand si pe trupurile acoperite pana la brau. Din cand in cand o masina ruginita isi scuipa fumul gros, inecata de propria-i fire. Liniste tulburata doar se simple zgomote, zgomote de masini, caini, case adormite, puse in miscare de acea liniste nesanatoasa si patimasa.

-Dormi?

Continuă lectura

5 centimeters per second

„O petală, două petale, zece secunde. Încă o petală, încă una, încă zece secunde. Petalele de cireş cad cu viteza de 5 centimetri pe secundă…hai să fugim” îi spuse el în timp ce bariera se lăsa peste calea ferată, „dacă ne grăbim putem trece.”

O clipă, nu? Cât de mult a contat acea clipă? Joia asta am scris ceva inspirat de „5 centimeters per second”, pentru că e în ton cu pomii ce au înflorit săptămâna asta. Continuă lectura

Azi e joi. Azi făurim poveşti.

Pentru că simţeam nevoia unor posturi tip serie, voi scrie câte o poveste „de o clipă”  (sau voi posta ceva care descrie o clipă) în fiecare joi.

Proiectul se va numi „Secunde dintr-o viaţă”, îl am de mult în minte, dar nu am avut şansa să îl expun undeva, şi cred că acum este momentul potrivit 🙂

Prima clipă:

Stau destul de comod. Atunci de ce mă doare spatele? De ce simt un junghi care îmi străpunge coloana vertebrală? Stau chircită, aplecată asupra cărţii, cu genunchii la piept, citind. De ce stau aşa? Nu ştiu. Paginile cărţii îmi zgârie mâinile înăsprite de muncă. Ceaiul făcut demult, când plita încă era caldă, s-a răcit şi el de tot. Găinile vor mâncare. Trebuie să mă duc la gârlă, să spăl cămaşa fratelui meu, care pleacă mîine la şcoala din satul vecin. M-am ascuns în fânar. Stau aici de ore bune. Cartea parcă nu se mai termină. Am furat-o de la şcoală, iartă-mă Doamne, o să o duc înapoi. Dar mai stau puţin aici…