Povestea de joi, vineri

Îmi pare rău pentru întârziere, dar astăzi am ceva special. Mi-am amintit de o poveste scrisă acum vreun an împreună cu Andreea. Probabil mă va trimite direct în focurile iadului pentru că fac asta, dar merită :> Îmi cer scuze anticipat pentru greşelile gramaticale, am scris amândouă destul de pe fugă. Acum întrebarea mea este: e uniform sau se vede că sunt doi autori?

Un caine isi urla in agonie durerea, un glas violent de fetita isi striga mama. Se intuneca si totul se potoleste, devine de o liniste surda, tiuitoare. Mici acorduri iti umplu mintea cu tumultoase valuri de idei.

Camera data pe din doua printr-un paravan subtire, impartita in doua goluri ce nu detineau nimic, golase, doar pentru a masca doua chipuri, ca doua perechi de ochi sa nu se poata privi. In cele doua colturi puse parca simetric doua saltele, lipite de peretele mirosind a vopsea, dormeau doua trupuri, doua minti ce-si purtau sentimente. Lumina difuza de afara se aseza in valuri pe podeaua luciasoasa, dansand si pe trupurile acoperite pana la brau. Din cand in cand o masina ruginita isi scuipa fumul gros, inecata de propria-i fire. Liniste tulburata doar se simple zgomote, zgomote de masini, caini, case adormite, puse in miscare de acea liniste nesanatoasa si patimasa.

-Dormi?

Continuă lectura