Un tatuaj

Îmi amintesc foarte bine tatuajul bunicului meu, ţin minte contururile grosolane ale unui nud de femeie care îi acoperea antebraţul; un tatuaj vulgar, ce-i drept, dar care pentru mine însemna un adevărat obiect al admiraţiei. Ştiu sigur că scria ceva deasupra, dar nu-mi mai amintesc ce. Îmi plăcea idea că bunicul meu era tatuat, mi se părea că e mai tare decât alţi oameni, îl asemuiam cu un mafiot (căci aveam doar vreo cinci ani şi tocmai învăţam cu ce se mănâncă televiziunea).

Îmi era frică de el, pentru că înjura uneori (dar cine nu înjură din când în când pe lumea asta?) Dar ştiam că era un om bun, altfel nu mi-aş fi permis să îl încui prin grădină sau să escaladez magazia, iar el să urle la mine să mă dau jos, de frică să nu îmi rup ceva.

De multe ori stau şi îmi imaginez cum ar fi fost acum, sau mai bine zis, mi-aş fi dorit să îl fi cunoscut cu adevărat, nu prin ochii unui copil care nu cunoştea lumea, şi care ştia doar că „tataie are un tatuaj şi că a făcut oglinda aia”, pentru că bunicul meu făcea diverse obiecte din fier forjat, iar oglinda în cauză a fost preferata mea şi încă este. De fapt sunt două oglinzi care îmi plac la fel de mult.

Povestea de joi, vineri

Îmi pare rău pentru întârziere, dar astăzi am ceva special. Mi-am amintit de o poveste scrisă acum vreun an împreună cu Andreea. Probabil mă va trimite direct în focurile iadului pentru că fac asta, dar merită :> Îmi cer scuze anticipat pentru greşelile gramaticale, am scris amândouă destul de pe fugă. Acum întrebarea mea este: e uniform sau se vede că sunt doi autori?

Un caine isi urla in agonie durerea, un glas violent de fetita isi striga mama. Se intuneca si totul se potoleste, devine de o liniste surda, tiuitoare. Mici acorduri iti umplu mintea cu tumultoase valuri de idei.

Camera data pe din doua printr-un paravan subtire, impartita in doua goluri ce nu detineau nimic, golase, doar pentru a masca doua chipuri, ca doua perechi de ochi sa nu se poata privi. In cele doua colturi puse parca simetric doua saltele, lipite de peretele mirosind a vopsea, dormeau doua trupuri, doua minti ce-si purtau sentimente. Lumina difuza de afara se aseza in valuri pe podeaua luciasoasa, dansand si pe trupurile acoperite pana la brau. Din cand in cand o masina ruginita isi scuipa fumul gros, inecata de propria-i fire. Liniste tulburata doar se simple zgomote, zgomote de masini, caini, case adormite, puse in miscare de acea liniste nesanatoasa si patimasa.

-Dormi?

Continuă lectura