Observaţie

Sâmbătă. Prânzul. Aştept tramvaiul la Unirii pe una dintre cele trei bănci probabil destul de comune pentru mulţi bucureşteni. Vântul bate rece, dar plăcut. Pe banca alăturată stau două femei ale străzii fumând câte o ţigară şi bând câte o cafea de la automat. Zâmbesc şi discută lucruri cotidiene. Nu fac rău, nu urlă, nu înjură. Pur şi simplu discută. (note to self:o lucrare cu  femei ale străzii pentru expoziţie)  Eu sunt pe banca alăturată, citind şi bucurându-mă de soare.

Mă uimesc aceste contraste care pot fi observate în centru. Businessmen care merg pe Lipscani la doi paşi de cerşetori; ţigani care adună fier vechi pe strada Doamnei. Curat, murdar; sărac, bogat; cu sau fără casă, tot o viaţă ai. Întotdeauna au existat diferenţe, dar să privim şi pe alte planuri; unul din regii Franţei nu s-a spălat patru ani. Păi, nu era el atunci la fel ca cerşetorii? Societatea me face să ne credem mai buni sau mai răi decât ceilalţi. Sau poate sunt eu idealistă.

Ce vreau să spun prin postul ăsta? Ei bine, nici eu nu prea mai ştiu, m-am pierdut printre detalii şi mi-am uitat scopul. Oare? Atunci de ce am pălăvrăgit atâta mai sus? Inconştientul ăsta le face pe toate…

Legat de ce am scris ceva mai la deal, astăzi la blogging, ni s-a vorbit despre observaţie şi mi-am amintit de Monet care nu dorea decât să surprindă clipa. Asta am încercat şi eu astăzi; mi-am deschis ochii (nu de alta, da’ eu marg pe stradă ca gâsca prin baltă) şi am observat. Şi se pare că mi-a priit.

Deci, în concluzie, am scris cel mi lung post al meu de până acum şi sunt mândră de el (chiar dacă nu prea are logică).