Gânduri

Vreau să ies din Bucureşti. M-am săturat de rutina zilnică, m-am săturat de clasa mea în care sunt 30 de grade, aş vrea măcar să stau toată ziua în Izvor. De ce nu putem face orele în parc? Aş putea să mă uit la cer non-stop.

Da, cerul este refugiul meu. În cer găsesc orice, mare, munte, linişte, nervozitate, căldură, furtună. Vreau să citesc într-un hamac în pădure. O carte minunată, care să mă prindă. Vreau o carte superbă. Vreau să fac manga, vreau să fac cosplay. Vreau să fie vacanţă.

Să stau pe iarbă şi să mă uit la cer, vreau la Câmpulung, vreau la mare, vreau orice în afară de Bucureşti. Singurul lucru pe care l-aş face în Bucureşti ar fi să mă plimb su metroul. Asta îmi place.

 

Cer de Paşte

Cerul e gri;  pomii prea verzi contrastează cu monotonia acestuia. E soare, deşi sunt nori de ploaie. Tocmai a plouat. Stau pe marginea trotuarului, îmbrăcată în culori vii, cu o duzină de lumânări în mână. O aştept pe mama, care tocmai a intrat într-un magazin.

Pe partea cealaltă a trotuarului, su o copertină, stă o femeie. Bea cu nesaţ dintr-o cutie de bere şi îşi aprinde o ţigară proastă. E trecută de vârsta tinereţii, poartă o pereche de blugi cu nişte imprimeuri ce îmi rănesc privirea şi o geacă jerpelită din piele. E blondă, dar rădăcinile brunete ale părului se ivesc destul de evident. Machiată cu un albastru violent, se sprijină de perete şi trage din ţigară. Vinde narcise.

La vreo douăzeci de metri de mine, lângă o cârciumă, se aud manele dintr-o maşină, se pare că se va lăsa cu paranghelie. Păi, cum? Doar vine Paştele.

Iese mama din magazin, plecăm spre casă, trebuie să trag un pui de somn. Sper să nu plouă la noapte, cum ar fi să mergi cu umbrela să iei lumină? Senzaţii tari….româneşti, nu?