Photoshoot cu Ana

Aşa de plictiseală, m-am apucat de poze. Şi mi s-a alăturat şi Ana, şi au ieşit nişte poze chiar drăguţe 😀 Le-am făcut alb-negru din cauza luminii superbe de care am avut parte şi care mi s-a părut că dă mai bine în b/w şi parcă sunt mai unitare. Şi nu m-am putut abţine să nu introduc Contele de Monte Cristo (cartea) pe care o iubesc deoarece este veche şi arată superb.

Continuă lectura

O carte

Ştiţi ce m-a intrigat pe mine încă de când eram în clasa a cincea? O carte, o anumită carte, o carte excepţională care zace în bibliotaca mea de vreo 19 ani (adică în biblioteca mamei).

Prima dată când mi-a fost trezit interesul a fost atunci când profesoara de Lb. Română, ne povestea în clasa a cincea despre alchimie, Piatra Filozofală şi transformarea metalelor în aur. Şi subiectul s-a îndreptat treptat în direcţia doctorului care şi-a vândut sufletul diavolului.

V-aţi prins? De Faust vorbeam. Am zis că o citesc în clasa a şaptea, dar nu am fost în stare, am zis că o citesc în clasa a opta, dar nu aveam răbdare. În clasa a noua doar am admirat-o, însă, acum, mânată de pasiunea Andreei pentru cartea asta, am zis că, cine ştie, poate merge. Şi a mers. Am citit partea I în vreo 2-3 zile şi o mică parte din cea de-a doua (deşi va fi ceva mai greu, e numai filozofie). Şi acum am o satisfacţie uriaşă.

Şi nu numai subiectul m-a fascinat. ci şi felul în care arată ediţia pe care o am eu. E neagră, cu copertă din pânză şi scrisul este de un bej şters. Arată de-a dreptul antică.

Aşa că recomand cartea asta oricui.

Gânduri

Vreau să ies din Bucureşti. M-am săturat de rutina zilnică, m-am săturat de clasa mea în care sunt 30 de grade, aş vrea măcar să stau toată ziua în Izvor. De ce nu putem face orele în parc? Aş putea să mă uit la cer non-stop.

Da, cerul este refugiul meu. În cer găsesc orice, mare, munte, linişte, nervozitate, căldură, furtună. Vreau să citesc într-un hamac în pădure. O carte minunată, care să mă prindă. Vreau o carte superbă. Vreau să fac manga, vreau să fac cosplay. Vreau să fie vacanţă.

Să stau pe iarbă şi să mă uit la cer, vreau la Câmpulung, vreau la mare, vreau orice în afară de Bucureşti. Singurul lucru pe care l-aş face în Bucureşti ar fi să mă plimb su metroul. Asta îmi place.

 

Somnic

Mda, iar nu scriu povestea. Trec printr-o perioadă în care nu sunt în stare să fac nimic în afară de a dormi. Însă, sper să găsesc ceva până mâine. Între timp, m-am apucat să citesc „Şobolanul” de Andrezj Zaniewski, dap o carte despre şobolani, dar e o lecţie de viaţă, şi e altceva spre deosebire de cărţile cu oameni care se plâng şi suferă.

Un citat definitoriu: „Am învăţat să ucid, am învăţat toată viaţa.”

Şi vă las cu o melodie care mă linişteşte şi mă amuză în acelaşi timp.

V-o prezint pe…Pufi!

Ea e Pufica mea, are 12 ani şi e o fraieră şi jumătate:))

Am primit-o de ziua mea la 5 ani, pe când era un ghem alb de blană cu ochii ca două mărgeluţe negre, şi de atunci e un membru cu normă întreagă al familiei noastre.

Şi, după cum puteţi observa din fotografie, este, de asemenea, şi o adevărată intelectuală.

În loc de Paşte Fericit

 

Aiureli de azi-nopate. Chiar cred că ar trebui să dorm zuia şi să fac orice altceva nopatea.

E 2 noaptea. Până acum am dormit pe mine. Acum, când lumea se culcă, mă apucă inspiraţia. Voi bate câmpii cu nişte cifre.

1. Regulă. Când mă culc, scaunul trebuie să fie cu spatele la mine şi uşile de la şifonier închise.

2. A trecut juma’ de vacanţă şi încă nu am făcut nici jumătate din lucrurile pe care mi le-am propus.

3. Am chef de petrecere. (Eu? Petrecere? E clar, tre’ să mă culc.)

4. O să mă îngraş.

5. N-am reuşit încă să fac vreo lucrare ca lumea. Poate săptămâna viitoare.

6. Andreea, trebuie să mergem la muzeul cu instrumente de tortură.

7. I want a life.

8. Mi-am luat ochelari de John Lennon.

P.S. A plouat până la urmă, dar nu mi-am luat umbrelă. M-am întors ciuciulete, însă cu lumânarea aprinsă.

Update: E 3 jumate. M-a ţinut un prieten juma’ de oră la telefon şi cu prilejul ăsta mi-am terminat şi cartea. Mulţam’

Azi e joi. Azi făurim poveşti.

Pentru că simţeam nevoia unor posturi tip serie, voi scrie câte o poveste „de o clipă”  (sau voi posta ceva care descrie o clipă) în fiecare joi.

Proiectul se va numi „Secunde dintr-o viaţă”, îl am de mult în minte, dar nu am avut şansa să îl expun undeva, şi cred că acum este momentul potrivit 🙂

Prima clipă:

Stau destul de comod. Atunci de ce mă doare spatele? De ce simt un junghi care îmi străpunge coloana vertebrală? Stau chircită, aplecată asupra cărţii, cu genunchii la piept, citind. De ce stau aşa? Nu ştiu. Paginile cărţii îmi zgârie mâinile înăsprite de muncă. Ceaiul făcut demult, când plita încă era caldă, s-a răcit şi el de tot. Găinile vor mâncare. Trebuie să mă duc la gârlă, să spăl cămaşa fratelui meu, care pleacă mîine la şcoala din satul vecin. M-am ascuns în fânar. Stau aici de ore bune. Cartea parcă nu se mai termină. Am furat-o de la şcoală, iartă-mă Doamne, o să o duc înapoi. Dar mai stau puţin aici…