Centrul vechi la pas

Seară, mă întorc din oraş. În general merg cu metroul, dar s-a întâmplat să nu am abonament, aşa că am luat-o pe jos spre Unirii prin Centrul Vechi. Ce-am văzut m-a dus în altă lume, am simţit pulsul vieţii, am simţit că mă contopesc cu tot ce se întîmplă acolo şi că trebuie să îmi scot carnetul de schiţe. Doar că nu am unul (să-mi fie învăţătură de minte)…

Muzicanţi ai străzii îşi cântă cântecul veşnic, îmi scot căştile ca să aud mai bine, un mim dă baloane copiilor, altul, din spatele unui cărucior de circ, face alţi copii să râdă. Un bătrânel drăguţ îmi dă ziarul „Centrul Vechi”. Terasele sunt pline, muzica este acceptabilă, tot felul de studenţi fac un ban împărţind pliante.

Un concert rock în aer liber electrizează atmosfera. La câţiva metri de scenă, sunt nişte persoane îmbrăcate în haine de epocă, pe picioroange. Rătăcesc pe străzi, văd o terasă unde sunt exclusiv rockeri, trec printr-un gang unde este un butic drăguţ, pe o stradă este o terasă antică, efectiv, cu scaune scorojite şi mese din fier forjat de pe care s-a luat vopseaua, chiar vis-a-vis de  o terasă luxoasă. doi barmani se antrenează în mijlocul străzii, doi oameni ai străzii caută mâncare.

Ajung la Piaţa Unirii şi mă conectez din nou la realitate, cablul de legătură este imposibil de rupt.

sursa foto: artline.ro

Anul iepurelui

Anul iepurelui este o carte scrisă de Arto Paasilinna. Este vorba despre un reporter care, într-un moment de răscruce din viaţa sa, dă cu maşina peste un iepure de câmp. În acel măment bărbatul se decide să renunţe la viaţa pe care a dus-o până atunci şi să o ia de la capăt âmpreună cu iepurele său. eu am numit această carte „ciudată”, dar este, în acelaşi timp fresh şi te desprinde efectiv de realitate.

Ce e cu cartea asta? Ei bine, am primit-o în dar de la profesoara de desen, pentru a o citi şi a încerca să o ilustrez. Trebuie să fac 10 lucrări, până acum am trei.

Photoshoot cu Ana

Aşa de plictiseală, m-am apucat de poze. Şi mi s-a alăturat şi Ana, şi au ieşit nişte poze chiar drăguţe 😀 Le-am făcut alb-negru din cauza luminii superbe de care am avut parte şi care mi s-a părut că dă mai bine în b/w şi parcă sunt mai unitare. Şi nu m-am putut abţine să nu introduc Contele de Monte Cristo (cartea) pe care o iubesc deoarece este veche şi arată superb.

Continuă lectura

Un ceai?

Un ceai te ţine treaz, un ceai te adoarme, un ceai te ajută sau îţi face rău. Ceaiul are o adevărată tradiţie în spate, arta ceaiuui este una dintre cele mai fine arte. Un ceai vindecă o inimă frântă. Un ceai te revigorează. Un ceai este bun în orice moment.

Vacanţă plină de cultură

În vacanţa asta sunt hotărâtă să mă „îmbăt” cu cultură (cea mai metaforă). Aşa că, am fost la Muzeul de Artă, la galeria europeană şi m-am îndrăgostit de vreo trei picturi.

Am citit „Oscar Wilde si ringul morţii” , acum citesc „Nimic nou pe frontul de vest”, apoi voi citi „Şobolanul”.

De asemenea, am decis să văd câte un film pe zi:

Luni- Grave of the fireflies

Marti şi miercuri-The girl who leapt through time (sunt două părţi)

Joi- Mardock Scramble

Vineri- Sky Crawlers

Weekend, probabil, pauză

Luni- Bleach, Memories of nobody

Marţi- Bleach, The DiamondDust rebellion

Miercuri- Bleach, Fade to black, dacă îl găsesc

Joi- Princes Mononoke

Vineri- My neighbour Totoro

Vreau să fac 100 de schiţe şi o lucrare de expoziţie, să vizitez expoziţia de instrumente de tortură, să văd un film la cinema şi să fotografiez fiecare apus.

Mâine vine povestea şi o surpriză, iar poimâine ultimele două apusuri fotografiate.

P.S. Mi-am schimbat tema, cea nouă este cu No.6, animeul meu de suflet,

Despre Oscar Wilde

Am gusturi simple. Mă mulţumesc cu ce-i mai bun.

Nu sunt suficient de tânăr ca să ştiu totul.

Adevărul este rareori pur şi niciodată simplu.

Viaţa e prea importantă ca să fie luată în serios.

Daţi-i omului o mască şi vă va spune cine este.

Doar câteva din citatele autorului „Portretului lui Dorian Gray”, însă sunt cele care îl definesc cel mai bine. Continuă lectura