Chill, let’s chill…

I shall stay in love, in love with music, in love with life, in love with him. Because being in love makes everything better.

Stresul ne macină, a început şcoala, intru la 7 jumate,  mă târăsc până în clasă, mă aşez în bancă şi beau din ciocolata caldă până mă trezesc. Dar când mă trezesc sunt amorţită de la atâta stat pe scaun. Viaţa într-a 11-a…

Simt că mi-am neglijat blogul în ultimul timp, dar acum chiar am simţit nevoia să scriu, n-am mai scris de mult şi-mi era dor de dashboardul meu şi de sentimentul pe care îl am când scriu. E pur şi simplu o „parte din mine de care mă simt foarte legată.

Despre ce voi scrie astăzi? Despre muzică. Da, muzică, dar nu orice fel de muzică, muzica anilor ’90 si mai veche, chiar până prin ’60. Surprinzător aceasta este muzica sufletului meu. Chiar dacă sunt eu rockeriţă înfocată, când aud „Strangers in the night”, „Dream on”, „Careless whisper” sau o altă melodie de acest gen, mi se topeşte inima.

Pur şi simplu, nu le rezist, simt fiecare vers şi fiecare acord. Ştiţi care a fost explicaţia mamei? A spus că, atât pasiune pentru rock cât şi cea pentru muzică veche mi se trag de la petrecerile pe care le dădeau când eu eram încă în burtica ei. Şi cam tind să o cred, prea ştiu toate refrenele 🙂

Untitled part 2

Ducea o viaţă dublă. Era muncitorul şters de la serviciu, cu costum ponosit. Era ordonat, lucra fără pauză şi lucra orice. Era cel care agaţă câte o femeie prin cluburi ieftine. Avea mereu cearcăne, dar cei de la muncă nici nu bănuiau din ce motiv. Credeau că lucrează şi noaptea. Nu ştiau ce univers se ascundea în mintea lui, un univers care nu îl lăsa niciodată să doarmă.

Era ca şi cum te-ai desprinde uşor de toşi ceilalţi. Până la urmă, nu avea nici un motiv să ducă o viaţă dubă. Dar în lipsa posibilităţilor financiare, avea o imaginaţi bogată. Odată, în copilărie a stat două ore să privească o pisică sdormind, timp în care şi-a notat 375 de moduri în care să infilterze pisica în NASA şi să o trimită în spaţiu.

Acum nu se schimbaseră prea multe. Deşi apartamentul lui avea două camere şi aproape 50 mp, pentru el era un întreg regat. Se simţea ca un rege în acea cutie de chibrituri. Un rege fără coroană. Pereţii erau scrijeliţi cu idei. Patul dădea pe-afară de vise. Nimeni nu văzuse asta până acum. Numai o minte ca a lui ar putea înţelege.

Centrul vechi la pas

Seară, mă întorc din oraş. În general merg cu metroul, dar s-a întâmplat să nu am abonament, aşa că am luat-o pe jos spre Unirii prin Centrul Vechi. Ce-am văzut m-a dus în altă lume, am simţit pulsul vieţii, am simţit că mă contopesc cu tot ce se întîmplă acolo şi că trebuie să îmi scot carnetul de schiţe. Doar că nu am unul (să-mi fie învăţătură de minte)…

Muzicanţi ai străzii îşi cântă cântecul veşnic, îmi scot căştile ca să aud mai bine, un mim dă baloane copiilor, altul, din spatele unui cărucior de circ, face alţi copii să râdă. Un bătrânel drăguţ îmi dă ziarul „Centrul Vechi”. Terasele sunt pline, muzica este acceptabilă, tot felul de studenţi fac un ban împărţind pliante.

Un concert rock în aer liber electrizează atmosfera. La câţiva metri de scenă, sunt nişte persoane îmbrăcate în haine de epocă, pe picioroange. Rătăcesc pe străzi, văd o terasă unde sunt exclusiv rockeri, trec printr-un gang unde este un butic drăguţ, pe o stradă este o terasă antică, efectiv, cu scaune scorojite şi mese din fier forjat de pe care s-a luat vopseaua, chiar vis-a-vis de  o terasă luxoasă. doi barmani se antrenează în mijlocul străzii, doi oameni ai străzii caută mâncare.

Ajung la Piaţa Unirii şi mă conectez din nou la realitate, cablul de legătură este imposibil de rupt.

sursa foto: artline.ro