Suflete

-Trupuri infrigurate care se incalzesc cu amintiri pe refugiul de tramvai. Caini care urla in noapte. Masini care trec fulgerator pe langa mine. Visez la un ceai cald si la o bucatica de iubire. Visez la caldura din casa. Ma pierd si eu printre sufletele degerate. Le inteleg dorintele. Le simt durerile. Le vad inimile. Insa doar pentru cateva momente. Atunci cand visarea mea se curma, se curma si legatura cu visele celorlalti. Si devenim din nou straini, si trecem din nou unii pe langa altii fara sa fim constienti de existenta celorlalti.-

Anunțuri

Untitled

– Ce-am găsit făcând ordine prin caietele vechi! –

Se trezi buimăcit; sudoarea îi şiroia pe frunte. Ce mai vis, se pare că va primi o veste. Se ridică din pat, pregătindu-se pentru o nouă zi de lucru. Se opri în faţa oglinzii.

„Ha, ce mai glumă, păr roşu, de parcă aş putea merge aşa la muncă.”

Îşi făcu o cafea şi se trânti pe canapea. Porni televizorul, dând pe un program oarecare. Reverie.

Apoi se îmbrăcă şi porni la serviciu. Era un simplu dactilograf. Scria, dar niciodată pentru el. Publica, dar nu operele sale. Era doar un muncitor. Voia să schimbe asta, dar ştia că nu e după el.

– Hm, pot dezvolta foarte mult frântura asta… –

First world problems

Voi ceilalţi adolescenţi sigur ştiţi despre ce voi vorbi, şi anume:

Ne doare spatele, de la poziţia în care stăm la calculator.

Ne dor ochii din acelaşi motiv.

Ne este tot timpul somn.

Am avut, avem sau vom avea gastrită.

Avem un program complet aiurea.

Ne doare capul, stomacul, ne e rău, nu avem chef, suntem obosiţi, suntem plictisiţi dar preferăm să nu facem nimic în loc să încercăm să scăpăm de plictiseală.

Iubim, urâm, vrem, nu mai vrem, căutăm, pierdem, câştigăm, trăim.

Ăştia suntem noi, să vedem ce vom fi peste zece ani.

 

44

Îmi pare rău pentru întârzierea cu povestea, dar m-am întors cu o poveste ce vă va frânge sufletul. Povestea unui îndrăgostit. Ideea a plecat de la o baterie veche şi o bucată de plastic pe care scria 44, găsite sub un copac în parc. În plus, voi mai scrie un citat care mi-a plăcut mult de tot din „Jurnal din anii ’70” de Liviu Franga.

44. deschide o carte la pagina 44, citeşte, deschide toate cărţile tale la pagina 44 şi citeşte, numără până la 44, adună 44 de flori şi împarte-le în grupuri impare, pune-le în 44 de vaze diferite. De ce 44? Mi-a dat un bileţel, un colţ de pagină, pagina 44, cu ultimul cuvânt doar, „acolo”. Ştiu unde. O aştept acolo. Sub cireşul înflorit. Patruzeci şi patru de albine adună polen. O aştept de 44 de secunde. Bateria ceasului meu vechi s-a oprit. 44, 4+4=8, 8= ∞. O voi aştepta până la infinit.

Şi citatul:

„5 lei timpul    5 lei pasul

5 lei ora           5 lei cerul

5 lei lumina    5 lei ochii

5 lei floarea    5 lei buzele

5 lei mâna       5 lei sufletul

Sufletul?”

 

On the U.S. territory

Să începem cu sfârşitul: am avut o zi al naibii de extraordinară şi acum aş vrea să dorm.

Aşa, acum, începutul, am plecat la 8 de acasă, îndreptându-mă spre ce? Spre ambasada Americii. De ce? Pentru că am participat la un concurs de eseuri pe tema toleranţei (asta prin decembrie) şi astăzi trebuiau desemnaţi câştigătorii. Acum vreo săptămână aflasem că suntem doi reprezentanţi ai Lazărului şi asta m-a băgat în ceaţă pentru ceva vreme. Continuă lectura

Azi e joi. Azi făurim poveşti.

Pentru că simţeam nevoia unor posturi tip serie, voi scrie câte o poveste „de o clipă”  (sau voi posta ceva care descrie o clipă) în fiecare joi.

Proiectul se va numi „Secunde dintr-o viaţă”, îl am de mult în minte, dar nu am avut şansa să îl expun undeva, şi cred că acum este momentul potrivit 🙂

Prima clipă:

Stau destul de comod. Atunci de ce mă doare spatele? De ce simt un junghi care îmi străpunge coloana vertebrală? Stau chircită, aplecată asupra cărţii, cu genunchii la piept, citind. De ce stau aşa? Nu ştiu. Paginile cărţii îmi zgârie mâinile înăsprite de muncă. Ceaiul făcut demult, când plita încă era caldă, s-a răcit şi el de tot. Găinile vor mâncare. Trebuie să mă duc la gârlă, să spăl cămaşa fratelui meu, care pleacă mîine la şcoala din satul vecin. M-am ascuns în fânar. Stau aici de ore bune. Cartea parcă nu se mai termină. Am furat-o de la şcoală, iartă-mă Doamne, o să o duc înapoi. Dar mai stau puţin aici…