Chill, let’s chill…

I shall stay in love, in love with music, in love with life, in love with him. Because being in love makes everything better.

Stresul ne macină, a început şcoala, intru la 7 jumate,  mă târăsc până în clasă, mă aşez în bancă şi beau din ciocolata caldă până mă trezesc. Dar când mă trezesc sunt amorţită de la atâta stat pe scaun. Viaţa într-a 11-a…

Simt că mi-am neglijat blogul în ultimul timp, dar acum chiar am simţit nevoia să scriu, n-am mai scris de mult şi-mi era dor de dashboardul meu şi de sentimentul pe care îl am când scriu. E pur şi simplu o „parte din mine de care mă simt foarte legată.

Despre ce voi scrie astăzi? Despre muzică. Da, muzică, dar nu orice fel de muzică, muzica anilor ’90 si mai veche, chiar până prin ’60. Surprinzător aceasta este muzica sufletului meu. Chiar dacă sunt eu rockeriţă înfocată, când aud „Strangers in the night”, „Dream on”, „Careless whisper” sau o altă melodie de acest gen, mi se topeşte inima.

Pur şi simplu, nu le rezist, simt fiecare vers şi fiecare acord. Ştiţi care a fost explicaţia mamei? A spus că, atât pasiune pentru rock cât şi cea pentru muzică veche mi se trag de la petrecerile pe care le dădeau când eu eram încă în burtica ei. Şi cam tind să o cred, prea ştiu toate refrenele 🙂

Live

They always say that you have to forget the past, to move on, to live your life. But the past made you, if the past wasn’t the way it was, you wouldn’t be the person you are now. The past matters. It really does.  All the precious memories, the people you’ve met, the people that aren’t here anymore, you need to keep them in your heart. And the mistakes, you should never be ashamed of your mistakes. They’re part of you. You do have to moe on, but you can simply clear your mind, close your eyes , think of the past for a moment, appreciate it, then think about the future and go ahead, meeting it.

Also, sorry for the english, I just felt like it would sound better this way.

Untitled

– Ce-am găsit făcând ordine prin caietele vechi! –

Se trezi buimăcit; sudoarea îi şiroia pe frunte. Ce mai vis, se pare că va primi o veste. Se ridică din pat, pregătindu-se pentru o nouă zi de lucru. Se opri în faţa oglinzii.

„Ha, ce mai glumă, păr roşu, de parcă aş putea merge aşa la muncă.”

Îşi făcu o cafea şi se trânti pe canapea. Porni televizorul, dând pe un program oarecare. Reverie.

Apoi se îmbrăcă şi porni la serviciu. Era un simplu dactilograf. Scria, dar niciodată pentru el. Publica, dar nu operele sale. Era doar un muncitor. Voia să schimbe asta, dar ştia că nu e după el.

– Hm, pot dezvolta foarte mult frântura asta… –