And then the monotony killed you.


Abia aşteptai să ajungi undeva, te-ai bucurat pentru cava timp, apoi, ce s-a întâmplat? Ai citit prea mult. Ai stat prea mult. Ai mâncat prea mult. Vrei altceva. Vrei diversitate. Vrei un oraş nou şi un rucsac în spinare. Vrei o carte bună şi o rochie superbă. Te-ai plictisit de de ceea ce ai văzut deja. Vrei altceva.

Aşteptare

„Din ceas în ceas ne maturizăm, ne maturizăm, şi din ceas în ceas putrezim, putrezim…- William Shakespeare”

Timpul este cel mai bun profesor.  De cîte ori nu m-am culcat seara, gândind  „până mâine o să treacă” şi de câte ori n-a fost aşa. De câte ori nu credeai că totul e gata, şi a doua zi totul a fost ok. Sau, dimpotrivă, mâine a fost mai rău. Timpul e relativ. Timpul te ajută sau te sfârşeşte.

Când eşti în floarea vârstei, simţi că timpul trece greu, iar la sfârşitul zilei realizezi că nu ai făcut nimic. Aştepţi lucruri neînsemnate, un serial tv, o întâlnire, iar tot aşteptând parcă îţi trece cheful şi apoi vrei să se termine mai repede ceea ce ai aşteptat toată ziua. Noi pierdem dimineţile dormind şi nopţile stând treji. Avem programul aiurea, mergem împotriva timpului. Suntem ca nişte maşinării dereglate, pe care timpul, oboseala şi responsabilităţile le vor repara.

Aşteptăm viitorul şi trăim în trecut. Prezentul trece pe lângă noi.

Btăduleţ, brăduţ, drăguţ…

„It’s funny how, day by day, nothing changes, but when you look back, everything is different.”

Când eu aveam vreo 2-3 ani, tata a plantat un brăduţ în curte la bunici. Era cam cît mine de înalt, când l-a adus. Eu am crescut, brăduţul a crescut şi el. Când eram mai mică şi petreceam sărbătorile de iarnă la Câmpulung, îmi plăcea să îl împodobesc şi să îi pun eu vârful.

Dar, ceea ce există de atâţia ani, greu mai este observat. Chiar astăzi m-am întrebat de ce oare nu au mai împodobit bradul în ultimii ani. Şi, instinctiv, privirea mi-a zburat spre brad. Ei bine, am aflat răspunsul. Brăduţul meu are acum vreo 5 metri şi ne-ar trebui toate globurile din cartier şi o scară de pompieri pentru a-l împodobi. Dar idee e că, în mintea mea, bradul încă avea doar vreo 2 metri. Asta pentru că, ştiind că e acolo, şi că nu fuge nicăieri, nu am mai avut grija lui. Dacă era un câine, fiţi siguri că ştiam şi unde a dormit acum jumătate de oră.

Îmi pare rău că nu i-am făcut şi o poză, dar nu mai are loc în cadru 🙂

Anul iepurelui

Anul iepurelui este o carte scrisă de Arto Paasilinna. Este vorba despre un reporter care, într-un moment de răscruce din viaţa sa, dă cu maşina peste un iepure de câmp. În acel măment bărbatul se decide să renunţe la viaţa pe care a dus-o până atunci şi să o ia de la capăt âmpreună cu iepurele său. eu am numit această carte „ciudată”, dar este, în acelaşi timp fresh şi te desprinde efectiv de realitate.

Ce e cu cartea asta? Ei bine, am primit-o în dar de la profesoara de desen, pentru a o citi şi a încerca să o ilustrez. Trebuie să fac 10 lucrări, până acum am trei.