Pocăinţă

Cum am promis, povestea. Am descris sentimentul pe care mi-l dă imaginea de mai sus. E foarte înşelătoare, vă asigur. Este, de fapt, un detaliu din „Primăvara” de auguste Rodin, o sculptură ce înfăţişeaza un sărut.

Cuvintele mă îneacă. Picioarele se afundă în adâncimea gândirii. Respir sacadat. Unde sunt? Ce fac? De ce sunt aici? Mă pocăiesc, uit de tot, mă iert singură. Dar oare pe cine păcălesc? O viaţă întreagă nu e de-ajuns pentru cât vreau să trăiesc. Mă rog pentru mai mult. Mă înec cu aer, soarele mă ustură, apa mă amărăşte . O viaţă… oare când?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s