Ars poetica

Asta aşa că mă ascultă mâine la Latină. Ei bine, nu, postul nu va fi despre asta. Nu am mai scris ca lumea de mai mult de o săptămână şi cred că ar cam fi timpul.

Ştiu că a trecut o grămadă de timp de la Noaptea Muzeelor dar să ştiţi că am fost şi nu am avut timp să-mi spun părerea. Mi-a plăcut foarte mult şi asta probabil pentru că totul este mult mai interesant noaptea. Am vizitat Muzeul de Artă Contemporană, unde am văzut benzi desenate şi o expoziţie de pictură pe capote de Dacie (pe bune, e minunată), am mâncat shaorma în maşină şi mi s-a făcut rău (detaliu ce a fost uşor trecut cu vederea), şi mi-am cumpărat Portretul lui Dorian Gray la extra preţ (2 lei).

Dar lucrul care m-a impresionat foarte tare a fost un bărbat care ştanţa poezii. Poeziile sale, desigur, cu cerneală roşie pe bucăţi de carton tăiate dezordonat. Mi-a plăcut mult de tot, atmosfera, hainele murdare de cerneală, sudoarea care-i curgea pe frunte, arătau cât de pasionat era acel om de ceea ce făcea. Şi le dădea pe gratis. Am luat şi eu una, nu m-am putut abţine, erau absolut superbe.

 

Otaku 2012

Deci, după prima zi de Otaku Festival pot spune că trebuie să scriu la română. Din păcate, entuziasmul meu din anii precedenţi a mai scăzut, am cheltuit o sumă foarte mică de bani, am uitat să mănânc şi mi-am luat zece semne de carte pe gratis. Şi am făcut păză cu Darth Vader. Singurul lucru la care chiar nu am putut rezista au fost perniţele cu Tiger and Bunny.

Poze:D

Workshop de manga cu Mistik

Darth Vader

Semne de carte, stichere ch Miku Hatsune şi perniţe şi stickere cu Tiger and Bunny

 

 

Nebuneală

Pentru că mă enervează şcoala. Pentru că m-am plictisit. Pentru că poimâine e Otaku. Pentru că nu am destui bani să-mi iau toate tâmpeniile pe care le vreau. Pentru că sunt praf la economii. Pentru că Elffi e sexy. Pentru că promit că după teze scriu un post ca lumea. Pentru că asta e starea mea actuală. (daţi click, sunt gif-uri)

Teze. Plictiseală. Şcoală. Nu am murit încă. Citesc De Profundis. Ascult Linkin Park. Mă uit la anime. Supraviaţuiesc. Cu toate că m-aş îmbrăca în rochie. Am răcit deja. De ce plouă?

V-o prezint pe Tanti (are un nume foarte semnificativ, stiu :>

Long time no see

*Acest post este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

Îmi cer mii de scuze pentru faptul că nu am mai scris de o săptămână, dar sunt în mijlocul „măcelului”, a.k.a perioada tezelor.

Dar am revenit cu nişte chestii care m-au scos din rutină (adică am râs isteric) şi cu nişte efecte ale oboselii mentale de care dau dovadă din cauza măcelului. Nu sunt în stare să scriu ceva mai elevat în momentul de faţă.

Astfel, în ordinea apariţiei lor, am văzut în dimineaţa aceasta un camion care era, în acelaşi timp, şi Opel şi Volkswagen. Dap, am o vedere excelentă vă asigur, dar maşina aceea avea „lipite” pe ea ambele sigle, deşi nu făcea parte din nici una dintre cele două categorii.

Urmează, puţin mai jos, ceea ce iniţial a fost o steluţă, dar care a ajuns obiect al imaginaţiei colective (eu, Ioana şi Andreea), cu următoarele precizări:

  • Ţestoasă, veveriţă zburătoare turtită, om răstignit, sau broască râioasă turtită.
  • Satanist răstignit
  • What the f*ck?
  • You don’t say! 

De precizat, schemă efectuată după testul la psihologie.

Apoi o melodie „improvizată” (pentru original vezi „I want your bite” de Chris Crocker, atenţie, conţinut explicit şi dă dependenţă), care sună cam aşa:

I want your bike/ Wanna feel your wheels on my neck/ Wanna taste the force of your smack/ It’s time for a bike.

Şi, nu în ultimul rând, un poster din incinta liceului meu:

Castelul din nori s-a sfărâmat

Am gasit aseara prin curte un castel de jucarie pe care il adoram cand eram mica.  Credeam ca l-am pierdut sau ca l-am aruncat, dar m-a uimit faptul ca mai e „in viata”. E distrus, ce-i drept, dar m-a facut nostalgica pentru moment.

 

Un tatuaj

Îmi amintesc foarte bine tatuajul bunicului meu, ţin minte contururile grosolane ale unui nud de femeie care îi acoperea antebraţul; un tatuaj vulgar, ce-i drept, dar care pentru mine însemna un adevărat obiect al admiraţiei. Ştiu sigur că scria ceva deasupra, dar nu-mi mai amintesc ce. Îmi plăcea idea că bunicul meu era tatuat, mi se părea că e mai tare decât alţi oameni, îl asemuiam cu un mafiot (căci aveam doar vreo cinci ani şi tocmai învăţam cu ce se mănâncă televiziunea).

Îmi era frică de el, pentru că înjura uneori (dar cine nu înjură din când în când pe lumea asta?) Dar ştiam că era un om bun, altfel nu mi-aş fi permis să îl încui prin grădină sau să escaladez magazia, iar el să urle la mine să mă dau jos, de frică să nu îmi rup ceva.

De multe ori stau şi îmi imaginez cum ar fi fost acum, sau mai bine zis, mi-aş fi dorit să îl fi cunoscut cu adevărat, nu prin ochii unui copil care nu cunoştea lumea, şi care ştia doar că „tataie are un tatuaj şi că a făcut oglinda aia”, pentru că bunicul meu făcea diverse obiecte din fier forjat, iar oglinda în cauză a fost preferata mea şi încă este. De fapt sunt două oglinzi care îmi plac la fel de mult.