Cuibul Visurilor

Există locuri unde amintirile te năpădesc, locuri unde te simţi ca acasă, locuri unde trăieşti, locuri care îţi dau energie şi locuri care ţi-o ia. Poţi zbura într-o cameră sau te poţi scufunda într-alta.

Aşa cum Fritz avea în cuibul visurilor lui un colţ dedicat lui Beethoven şi un colţ dedicat iubitei lui moarte (de ce oare cuvântul ăsta mi se pare atât de brutal?), ambele şi restul cuibului visurilor fiind pline cu flori, aşa am numărat eu toate jucăriile de pluş din cuibul visurilor copilăriei mele (unul dintre ele). Chiar dacă s-a schimbat de când eu nu am mai fost acolo, pasărea de jucărie agăţată de boxă, ceasul cu secundar care se roteşte încontinuu şi părculeţul prin care îmi croiesc drum până la uşa blocului au rămas aceleaşi.

Am stat pe un fotoliu nou şi m-am simţit îmbătrânită. M-am cufundat în fotoliu şi m-am simţit din nou copil.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s