Filmul denaturează cartea

Oameni buni, Dorian Gray e blond, cu părul ondulat şi cu faţă de înger. Nu e brunet, cu barbă şi cu faţă de drac. Şi nu e nemuritor. Asta ca un mic comentariu pentru filmul pe care l-am văzut aseară şi care se cheamă „Liga”. Era vorba despre personajele principale din mai multe poveşti cunoscute, printre care şi Mina Harker (care, apropo, nu s-ar săruta niciodată cu Dorian Gray, sau, mai bine zis, cu nimeni altcineva în afară de Johnatan), care se duc să vâneze nu ştiu ce om mascat (probabil Fantoma de la Operă), film care m-a făcut să vreau să arunc televizorul pe geam. Aşa că, pentru a avea imaginea exactă despre personajele de acolo, ar trebui să citiţi cărţile mai întâi.

Pe de altă parte, m-am uitat la Tiger and Bunny. Nu-i aşa că zici că e desen pentru copii? Ei bine, nu e. E minunat, de mult nu m-a mai captivat un anime în halul ăsta. Am văzut toate cele 25 de episoade într-o săptămână.

Anunțuri

Povestea de joi, vineri

Îmi pare rău pentru întârziere, dar astăzi am ceva special. Mi-am amintit de o poveste scrisă acum vreun an împreună cu Andreea. Probabil mă va trimite direct în focurile iadului pentru că fac asta, dar merită :> Îmi cer scuze anticipat pentru greşelile gramaticale, am scris amândouă destul de pe fugă. Acum întrebarea mea este: e uniform sau se vede că sunt doi autori?

Un caine isi urla in agonie durerea, un glas violent de fetita isi striga mama. Se intuneca si totul se potoleste, devine de o liniste surda, tiuitoare. Mici acorduri iti umplu mintea cu tumultoase valuri de idei.

Camera data pe din doua printr-un paravan subtire, impartita in doua goluri ce nu detineau nimic, golase, doar pentru a masca doua chipuri, ca doua perechi de ochi sa nu se poata privi. In cele doua colturi puse parca simetric doua saltele, lipite de peretele mirosind a vopsea, dormeau doua trupuri, doua minti ce-si purtau sentimente. Lumina difuza de afara se aseza in valuri pe podeaua luciasoasa, dansand si pe trupurile acoperite pana la brau. Din cand in cand o masina ruginita isi scuipa fumul gros, inecata de propria-i fire. Liniste tulburata doar se simple zgomote, zgomote de masini, caini, case adormite, puse in miscare de acea liniste nesanatoasa si patimasa.

-Dormi?

Continuă lectura

Atenţie

Se pare că blogul meu primeşte atenţie. Ghiciţi de la cine? De la un spammer. De vreo trei zile primesc ceva comentarii de genul lkdsfgahsirbskvhbla de la un anumit jhgfzaalhf.com sau ghwpvnjal.com, depinde. Eh, măcar akismetul ăla nu mai e acolo degeaba, ba chiar e în tranşee, se luptă cu armata de spamuri. Să vedem cine va învinge. Între timp, mă simt flatată :>

Şi, să nu vă speriaţi, mi-e lene să scriu chestii serioase, aşa că probabil o să scriu tâmpenii pentru un timp. Dar este foarte posibl ca mâine să scriu un post kilometric  despre nemurirea sufletului. Nu se ştie niciodată.

Aşa, ca de final, vă urez toate cele bune şi vă las un gif care mă face să râd cu lacrimi (tipul ăla era în mijlocul unui atac, dar eu l-am făcut să danseze macarena).

Un mic post despre şcoală

Acum că a început din nou, tot ce pot spune e…

Acum începe ceea ce se numeşte calvarul alergării după note, pentru că mai sunt două luni de şcoală şi noi tre’ să luăm note la greu. Aşa că succes tuturor în războiul cu tezele şi vă urez să treceţi clasa. Da bine, în Lazăr nefiind vorba de trecut clasa, vă urez la toţi medii peste 9.

 

V-o prezint pe…Pufi!

Ea e Pufica mea, are 12 ani şi e o fraieră şi jumătate:))

Am primit-o de ziua mea la 5 ani, pe când era un ghem alb de blană cu ochii ca două mărgeluţe negre, şi de atunci e un membru cu normă întreagă al familiei noastre.

Şi, după cum puteţi observa din fotografie, este, de asemenea, şi o adevărată intelectuală.

Ce dezamăgire…

Ştiţi, mie îmi place Johnny Depp, îmi place şi Tim Burton, îmi place era victoriană şi îmi plac şi apariţiile gotice. Dar Sweeney Todd nu mi-a plăcut prea mult.

Tot filmul e un cântec (un cântec minunat, n-am ce zice) dar povestea nu te prinde deloc. Se axează prea mult pe tăiatul capetelor şi pe făcutul plăcintei din carne de om. Totul este macabru, decorat cu nişte vorbe de nobil şi cu o porţie de nebunie. Mi-ar fi plăcut să arate mai mult din povestea Johannei şi a lui Anthony (Johanna fiind fica lui Sweeney Todd, care era captivă în casa unui judecător).

Finalul m-a dat pe spate, nu mă aşteptam să se termine atât de…neaşteptat. A fost un şoc (nu finalul a fost un şoc, mă aşteptam să se întâmple şi asta, doar că te lasă în pom, ăsta a fost şocul).

Dar ce mi-a plăcut foaret mult au fost costumele extravagente.

Deci reţeta filmului e asta: ia una bucată poveste macabră, pune-l pe Tim Burton să regizeze, pune-l pe Johnny Depp în rol principal, dă-i filmului o aură spectaculoasă, şi gata, ai un film de milioane.

Jocurile video

Mă termină psihic.

Am jucat ieri la Andreea Far Cry, un joc video drăgălaş, ce pot zice.

Dacă nu luăm în seamă urletele noastre când se auzea vreun scârţâit, împuşcăturile în toate direcţiile, faptul că am ocolit o insulă întreagă pentru a ajunge la baza mercenarilor (dar nu m-au văzut, hell yeah).

Însă m-a captivat în totalitate. În primul rând grafica este superbă (da, ştiu, voi, cei care mă veţi condamna pentru că joc un joc pentru grafică… dar, hey, sunt artistă, vizualul mă atrage mai mult decât orice). Apoi efectele, sângele din jurul uşilor, apa, peisajele, jocul este absolut extraordinar.

O mică recenzie de pe un site: „Imagine a tropical paradise filled with brightly colored animals, sunsets resting over the horizon, and the sound of a bullet piercing through your chest. Welcome to Far Cry.”

Probabil sunt nebună, dar parcă eram acolo, mă târam cu el la pândă şi mă adăposteam după tufişuri.

Apel la băieţi: aşa te simţi când joci jocuri video?

Btw, Andreea, se pare că sunt şi monştri pe undeva, prin joc:))